Intr-o gara

Nu există prieteni care pleacă. Aceia nici nu erau prieteni, ci doar cunoştinţe. Stăm cu toţii într-o gară, pe un peron, aşteptăm ceva, nici noi nu ştim ce. Suntem singuri. Trenurile vin şi pleacă dar nu sunt pentru noi. Dacă ar fi le-am recunoaşte. Stăm singuri pe o bancă, îngheţaţi de frig şi singurătate. Apoi vine cineva şi se aşează lângă noi. E tot un călător. Şi el aşteaptă un tren. Aşteptarea apropie oamenii aşa că intrăm în vorbă, ce să facem şi noi?

- Bună ziua

- Bună ziua. Ce mai faci?

- Aştept un tren, tu?

- Şi eu.

- Urată vreme.

- Da…

Apoi tăcem. Dar liniştea nu stă prea mult. Vorbim. Schimbăm cuvinte fără semnificaţie despre vreme şi trenuri, despre trecătorii mai norocoşi care au găsit un tren, trenul lor. Trebuie să spunem ceva. Aşa e politicos, nu? Pe urmă, cu cât vorbim mai mult, cu atât spunem lucruri mai importante. Celălalt nu mai e un străin. Aşteptarea aceasta împreună ne-a împrietenit. Îi vorbim despre fericire şi visele noastre, îi spunem cât ne e de greu şi el ne înţelege, poate şi plângem un pic. Dar nu,nu e timp de asta. Iată, a venit un tren, e pentru el. Trebuie să plece, dar o sa ne scrie. Sigur că da, o să ne scriem, o să ne sunăm, rămânem prieteni, leăgtura asta nu poate să dispară. Cuvintele ce s-au rostit între noi nu sunt cuvinte de străini. Cel ce le-a auzit este un prieten.

Apoi zilele trec, apar cărţile poştale scrise scurt, cuvinte banale şi politicoase, el a ajuns în altă gară, aşteaptă alt tren, e în altă etapă. Şi noi am devenit doar o cunoştinţă plicticoasă faţă de care are datoria de a scrie. Dar trece şi asta. Nu ne scrie mult. Între timp apare altcineva pe peron, un alt călător. O să vorbim şi cu el, ne împrietenim şi cu el, altfel cum? Nu din asta e făcută viaţa? Nu din prieteni pe care îi pierzi?

Am avut prieteni în liceu cu care am băut şi am plâns de anul nou sau la cine ştie ce petreceri, lor le-am spus lucruri pe care nici eu nu le bănuiam despre mine, ei erau alături de mine, nici nu visam că într-o zi nu o să ne mai vorbim. Ne întâlnim uneori pe stradă şi eu traversez ca să nu îi salut. Saluturile astea politicoase mă omoară. La ce bun? Dacă nu suntem decât nişte cunoştinţe distante acum, de ce să ne chinuim 5 minute cu un subiect de conversaţie? Nu mai sunt prietenii mei. Au murit pentru mine. Şi nici atunci demult nu erau prieteni dacă acum nu mai sunt. Doar s-a întâmplat să ne petrecem un timp împreună, un timp în care fiecare aştepta altceva. Dar dacă aceia erau prieteni adevăraţi, nu plecau cu primul tren, ci rămâneau lângă mine, aici. Pentru că nu trenul pe care îl aştepţi contează, ci alături de cine aştepţi. Ei nu au înţeles asta. Nu am nevoie de prieteni întâmplători, de vagi cunoştinţe pe la petreceri care să îmi dea mesaje banale de crăciun. Nu vreau politeţea voastră! La ce bun cuvintele acestea reci şi stupide? Nu îmi sunteţi obligaţi cu nimic! Nu trebuie să mă salutaţi, nu trebuie să îmi trimiteţi mesaje banale, nu trebuie să mă sunaţi dacă chiar nu aveţi ce îmi spune. Vă eliberez din funcţia de falşi prieteni, foste cunoştinţe, colegi. Am nevoie de oameni adevăraţi care să nu mai plece de lângă mine. De aceea stau aici şi aştept. Nu am să iau nici un tren, nu am să merg mai departe. Aştept pe cineva care să rămână aici pentru mine, lângă mine, mereu.

Pagini arse, capitole incheiate. Un alt inceput :)

Nu stiu cum am ajuns sa fiu a doua fata din viata ta si nu stiu cum de nu vroiam sa fiu prima. Mint, vroiam, dar imi era frica.
Relatia in trei este comoda, dar dificila in acelasi timp ,incarcata de un amalgam de sentimente: de vinovatie, dar si satisfacere, victoria de a pofti catre marul interzis, de a musca si, in final ,de a-l avea.
Frica provenea tocmai din acel sentiment ca doi nu vor fi de ajuns, eu si tu eram completati de ea; sau..eu va completam? Eram trei persoane, tu te imparteai la doua. Ce nu exista la una dintre noi, gaseai la cealalta . Sentimente, trup, buze, ganduri, sarutari, imbratisari, cuvinte, soapte , dorinte, iubire, dor, frumusete, pasiune. Toate acestea se imparteau la trei..si ne ajungeau,ne placea, imi placea, iti placea, ne doream, ne saturam ..si o luam de la capat. Pana cand am ajuns in final. Finalul "triunghiului amoros" Am ramas eu si tu. Si ea, dar in afara, in exterior. Si ma intreb de ce. Pentru ca toate aceste sentimente nu mai erau de ajuns pentru trei? Cineva trebuia sa paraseasca jocul. Si nu am vrut sa fiu eu! Ca orice inceput, este greu, cu obstacole, chiar daca le ocolesti iti apar din nou, va trebui sa le depasesti. Si asta am incercat..si inca incerc.
Atunci acceptam sa te impart cu cineva. Ea avea trupul, eu aveam inima. Acum le am pe amandoua, si nu le mai las. Sunt o egosita, te vreau doar pentru mine. Mi te abandonezi in intregime? :x

Ganduri..

Draga suflete pereche, nu te-am uitat, inca ocupi un loc in mintea si sufletul meu , dar in umbra, tu ai ales. Si poate nu acceptam refuzul, gaseam scuze si aruncam asupra ta vina acestei nepotriviri, dar care eu o vedeam perfecta, cu toata imperfectiunile existente; erau, dar eu le ocoleam, le mascam. Nu am reusit pana la final, dar am incercat, m-am straduit fara ca tu sa stii. Nu cred ca stii nici cand gandul imi zbura fara cale de intoarcere la tine, nici cand visele mele te doreau in inauntrul lor, nici cand eu te doream..fara sa ma pot satura. :)

Pagina smulsa, capitol neincheiat

Nu stiu cum sa incep, dar nu are importanta, tot despre tine vorbesc, tu esti subiectul meu, inspiratia mea, misterul meu ,pasiunea mea, amintirea mea, dorul meu, gandurile mele (esti prezent in majoritatea) , si as putea continua. Vezi cat insemni pentru mine? Eu ce am insemnat pentru tine? inca o intrebare la care nu o sa imi dai raspunsul.. si sunt atat de multe.. In fiecare melodie pe care o ascult regasesc versuri ce uneori ma duceau cu gandul la tine, versuri ce iti erau dedicate , versuri ce speram sa le aud langa tine. Le ascult, imi amintesc, si nu pot uita. E doar o aparenta ca sentimentul uitarii s-a asternut peste inima mea,e doar un val trecator, odata ajuns la mal rascoleste in inauntrul meu ce speram sa pot uita. Vezi ce greu imi este fara tine? Ce usor era daca ai fi fost aici. Tu o sa spui..va fi altcineva, stiu, te cunosc, dar inima mea nu accepta un inlocuitor. il respinge, simte ca nu e potrivit. Si da, ai dreptate, au fost, au plecat, tu ai ramas. Asta te diferentiaza de ceilalti, chiar daca ai plecat, gandul meu te-a pastrat, te pastreaza, te va pastra. Scriu aceste randuri alaturi de melodiile ce le ascultam cand gandul meu fugea langa al tau, si nu mai vroia sa plece. Ce incapatanat. Acolo a si ramas. Nu il alunga ,primeste-l. Cate momente, cate amintiri, fiecare zi saptamanii imi aminteste de tine, fiecare melodie imi sopteste cuvinte legate de noi , fiecare ora care trece ma face sa mi doresc tot mai mult sa te aduca aici, cu mine. Nu a trecut una, nu doua, nici trei, sunt prea multe sa le numar, cate ore se potrivesc unui an, doi? Tic-tac, cate vor mai trece oare? O sa inchei acum. Fiecare avem o dorinta, sau mai multe, posibile sau nu. Eu nu cer imposibilul, nu il vreau.O singura dorinta am .Tu esti dorinta mea! Cat trebuie sa te mai astept, dorinta arzatoare, ce pace nu-mi dai ?

Fara titlu.

Da..e pentru tine..multe au fost pentru tine, chiar prea multe, dar nu mai conteaza..doar au fost..
Hmm..melodia ce imi suna la ureche deja ma arunca in valurile intalnirilor pe inserate, in ispita zambetului tau de care nu ma puteam lipsi. Uneori mi-as fi dorit sa am mai multe brate ,sa te strang cat mai puternic, cat mai aproape de mine, cat mai mult..dar aveam doar doua..si nu a fost indeajuns..Tu ai plecat. Poate te-ai uitat in urma, poate privirea ta a atins inima mea solitara, privirea pierduta si zambetul patat cu lacrimi, dar..ai plecat.
Sunt momente cand mi-e dor..tare dor..un dor ce ma curpinde cu toata forta, ma invaluie, ma ameteste, ma doboara, ma inalta ,ma doboara iar..dar stii ? .. totul e trecator.:) Asa erai si tu, suflet pereche, ma inaltai..dar in acelsi timp ma doborai.Dar nu mai simteam nici triumful nici infrangerea, te simteam doar pe tine, aproape,dar in acelasi timp departe..
Ar fi multe de spus, invalmaseala de sentimente ce imi rodea fiecare participa a corpului..a mintii..a sufletului nu poate fi asternuta in cateva randuri. Tu ai simtit? Eu da.In trecut , si trecutul e pierdut in fata prezentului. Pacat ,nu?
Se spune ca inima o ia cine nu are nevoia de ea..Tu de ce ai luat-o? Sa o spargi in bucatele atat de mici incat sa ma chinui atat de mult sa le culeg si sa le lipesc? Dar nu era de ajuns, tu erai antidotul meu. Mai lipsea ceva..TU lipseai, IMI lipseai.
Se cate ori mi-am pus intrebarea.."de ce?" ..de cate ori..si tot de atatea ori nu gaseam raspunsul.Nu il aveam, oricat as fi cautat, era la tine! Nici acum nu mi l-ai dat. Dar pastreaza-l, nu-l mai vreau. Nu mai vreau nimic.
Am atatea idei..toate roiesc in jurul meu..vor sa fie asternute pe hartie..dar toate sunt despre tine ,despre noi.. Vrei sa le stii? Poate asa ai realiza ce ai insemnat TU pentru mine. Cam cat ar fi insemnat 5 persoane..10..50..sau toate la un loc?:) greu de apreciat. esti uimit? Pacat, si eu eram uimita: DE TINE..indiferenta ta care ma izbea ca un val puternic si ajungeam la mal confuza, pierduta, dar deschideam ochii si eram din nou uimita. De ce? DE MINE..ma ridicam si o luam de la inceput ,uitand valul ce ma lovit atat de tare, atat de dureros, atat de puternic. Oare de unde atata putere sa ma ridic dupa fiecare val ce ma lovit? Nu a fost unul, nu au fost doua, a fost o furtuna continua, agitata. Cred ca erau razele ce apareau asemeni tie..subit, dureros..dar totusi calde. De fapt erai raza mea.:)

Asa mi-ai frant tu inima. Esti mandru sau dezamagit de tine? Imi poti raspunde? Nu cred.Nu stii, n`ai cum. Nici nu o sa stii.
Inca o intrebare. Tu ai simtit vreodata ceva? orice..bucurie, tristete, ura, durere..sau sunt cuvinte prea mari pentru tine?

Fără tine mi-e frig. N-am înţeles niciodată cum simte aerul că ai plecat...

...Nu ma imbat cu apa rece, nu spun ca nu va fi nimeni ca mine in viata ta, asa cum nu te astepta sa spun ca faptele si cursul evenimentelor te vor face de neinlocuit in viata mea, iti spun numai ca exista fericiri mici, de-o clipa, de cateva secunde, fericiri platite scump cu suferinta, dar aceste fericiri creand amintiri la randul lor, nu vor face decat sa iti dea rost vietii. Iar eu voi fi o frantura din ceea ce ii va da rost vietii tale..." Fericirea adevarata nu-i decat o clipa…mai mult n-ar putea indura firea omului!"(Liviu Rebreanu)